Dell a lansat primul monitor cu rezoluție 8K

de: George Stanciu
28 03. 2017

Dell a dezvăluit un monitor cu panou 8K la evenimentul CES, iar acum, acesta este disponibil și în magazine.

Dell se laudă cu monitorul prezentat în urmă cu scurt timp, având în vedere că acesta ar fi primul astfel de dispozitiv cu rezoluție 8K (7680 x 4320 pixeli) și care este disponibil pentru vânzare clienților obișnuiți.

Monitorul are diagonala de 31,5 inci, sau 80 de centimetri, și este cunoscut ca Ultrasharp 32. Acesta poate fi deja cumpărat din magazinul online al celor de la Dell, doar că prețul nu este foarte accesibil. Dacă vă doriți un asemenea monitor pe birou, va trebui să pregătiți 5000 de dolari pentru acesta.

Firește, un astfel de monitor se poate adresa gamerilor care vor să își ducă experiența de joc la un nou nivel, mai ales când vine vorba de realitatea virtuală. Cu toate acestea, monitorul se adresează mai degrabă celor care editează grafic imagini și videoclipuri, în primul rând datorită diagonalei foarte mari. În al doilea rând, suportul Adobe RGB și sRGB este de 100%, astfel încât culorile arată exact așa cum ar trebui și nu vor apărea probleme în timpul editării, scrie engadget.com.

Firește, prețul de 5000 de dolari este la fel de masiv, chiar dacă vorbim de un artist grafic. Cu toate acestea, este o sumă infimă pe lângă televizorul Sharp 8K, care a debutat în septembrie 2015, având o diagonală de 82 de inci (208 centimetri) și un preț de 130.000 de dolari.

Într-adevăr, și LG și Samsung au venit cu soluții 8K în materie de televizoare, acestea fiind prezentate la CES, dar nu au oferit detalii nici despre preț, nici despre o eventuală dată de lansare, astfel că Dell este pe o poziție avantajată momentan.